In ultima vreme au aparut tot felul de comentarii pe o tema inepuizabila– si anume Moda. E vorba de filme, articole si alte dari de seama care, ironic (“Bruno”), sau reverentios (“The September Issue”), se intrec in a scoate la rampa miturile croite in backstage-ul modei.
De ce se presupune ca dedesubturile industriei Modei merita cel putin la fel de multa atentie ca desuurile din cataloagele Ei? Sa investigam care sunt cele mai recente critici, dar si laude, la adresa modei – aceasta costisitoare intreprindere umana care probabil ii lasa perplecsi pe luptatorii cu complex mesianic, de-alde Al Gore... Oare nu are si moda utilitatea ei la nivel global?
Opinia publica pare a se fi adunat pe o pozitie comuna de ofensiva fata de falsul din spatele frumosului retusat: pana la urma, oricat de superficiala ar fi lumea faldurilor si a pliurilor, murim de curiozitate sa o sondam. De fapt, chiar superficialitatea ei serveste drept carne de tun si tinta in cazul unor impunsaturi satirice, ca filmul lui Sacha Baron Cohen, “Bruno”, unde personajul principal, un model austriac homosexual pana in maduva oaselor, ii ia interviu unei modelite – cu rezultate hilare.
Dialogul isi propune (si reuseste) sa deconspire adevaratul IQ al frumoaselor cuiere mergatoare... glumesc! Intr-adevar, ce face Bruno nu uimeste pe nimeni: se stie, modelele sunt alese pe criteriile care se vad cu ochiul liber. Dar, desi era evident ca modelul din dotare va fi luata peste picior, abordarea acestui subiect delicat dar arhicunoscut – frumusetea si ...naivitatea merg mana-n mana pe catwalk – e delicioasa. Fata se plange de greutatile jobului ei stresant (adica, a merge pe tocuri si a face intoarcerea din capul podiumului), si se ia atat de in serios incat e greu sa nu te cutremuri, ca spectator, gandindu-te la cat de susceptibile sunt tinerele astea.
Iata si momentul propice pentru a deschide discutia apropo de exploatarea acestor fete, iar cuvantul cheie e “scheletic”. Prin 2006, presa lumii si-a pus in cap sa scoata ochii designer-ilor care inca tin la look-ul slab tar, sau heroine-chic, introdus prin anii ’90 de silfida Kate Moss. Problema e ca revistele de scandal nu se pot concentra decat pe durate scurte iar revistele de moda se pliaza pe doleantele cititoarelor. Si de ce vrem noi sa vedem coaste mai degraba decat forme in haute-couture? Poate pentru ca marimea zero este un scop la fel de intangibil ca si hainele expuse prin Fashion Week-uri, asadar problema in sine.Declicul a luat cu asalt standurile de ziare acum 3 ani, cand modelele sud-americane Luisel si Eliana Ramos au murit de anorexie – si intreaga lume s-a scandalizat. Era nevoie de o schimbare, in contextul in care bolile alimentare, oricum acceptate tacit in cadrul industriei, incepusera sa dea iama in toata populatia feminina expusa la Fashion TV, Vogue et co. Acum marimea zero e de domeniul trecutului... si marmota invelea ciocolata-n staniol! Adevarul e ca modelele care prind cate un cover sau un spread prin reviste au aceeasi greutate ca si inainte de episodul scandalului fasait – adica cu 23% mai mica decat o femeie obisnuita (luand, ce-i drept, defnitia americana a “obisnuitului”).
Din cand in cand, mai apare cate o frumoasa si “plus-sized” Elena din Troia care fura ochii vreunui mare mahar din moda si prilejuieste re-lansarea dezbaterii: modelul american Lizzie Miller a ocazionat o mie si una de discutii pro si contra cand revista Glamour US i-a acordat burticii ei vizibil valurate un mic spatiu pe pagina 194! La fel punkerita sudista Beth Ditto, solista formatiei Gossip, care mai nou face pe designer-ul pentru lantul de magazine Evans, e rasfatata de Dolce si Chanel cu versiuni XXL ale creatiilor de pe catwalk-ul subtirel – si chiar o inspira pe marea Doamna a modei, Anna Wintour, sa faca un spread cu voluptoasa galeza Adele pentru editia din aprilie a.c. a revistei Vogue. Un trend pozitiv? Mai curand un ghiocel cu care nu se face primavara.
Si ca tot veni vorba de Anna Wintour, merita remarcat ca aceasta figura umbrita mereu de ochelari si inghetata intr-o personalitate greu de intuit este subiectul unui nou documentar. Dupa ce lungmetrajul de fictiune “The Devil Wears Prada” s-a inspirat din acest personaj glacial pentru a picta o imagine elitista a modei, a venit vremea si unui documentar care sa faca lumina fara franjuri comice.
In filmul din 2006, Meryl Streep a interpretat un rol diabolic, intr-o lume in care dietele de tip “nu mananc nimic pana cand simt ca lesin si ma intremez cu un cubulet de branza” sunt la ordinea zilei. In “The September Issue”, documentarul despre editia din septembrie 2007 a revistei Vogue, lansat la sfarsitul lui august a.c., Anna este prezentata in culori mai umane. De la carma revistei de moda, ea este, fara carteala, cea care da tonul modei – si cea care, “ca directorul la scoala”, este capabila sa inspire teama intr-o multime adunata la vizionarea filmului.
Documentarul insa reuseste sa distileze adevarul din spatele povestii de groaza, si anume ca Vogue, si industria modei in sine, nu inseamna doar Anna Wintour, ci si complicele ei, directorul de creatie Grace Coddington. La 68 de ani, aceasta fost model negociaza acolo unde Anna comanda, si, dupa cum descrie regizorul R.J. Cutler, Grace vede moda si arta “dintr-o perspectiva istorica” in timp ce Anna se uita dupa urmatorul trend la orizont. Iata, intr-un pachet bilateral si conflictual atractiv, cele doua viziuni care asigura durabilitatea industriei.
Mai sunt, desigur, initiative in Hollywood care sa surprinda-n actiune, mai mult sau mai putin, monstrul sacru al modei – de exemplu, filmul experimental “Rage”, lansat la Festivalul International din Berlin, in februarie a.c. La fel, exista colaborari intre cei doi mamuti, o echipa de soc care delecteaza spectatorii fideli oricareia dintre cele doua industrii banoase – ca bijuteriile fanteziste create de Tom Binns special pentru ecranizarea “Alice in Wonderland” realizata de uber-creativul regizor Tim Burton. Cuplarile moda-film sunt solutii ideale intr-o campanie de promovare, dupa cum se poate observa din acest clip al flash mob-ului organizat de Disney in Vegas:
Deci, are moda utilitate pe lumea asta? Pe plan economic, nu incape in discutie – dar din punct de vedere social, imaginea uniforma, ne-natural de slaba pe care o proiecteaza din inaltul catwalk-ului nu aduce nici un profit, chiar dimpotriva. Care factor primeaza?...Iata, incheiem pe un semn de intrebare retoric!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu